Dumnezeu Cel Bun Si Sfant | Stefan Miculaiciuc -

— Dar unde locuiește El, bunicule? E sus, în cer? mai întrebă micuțul.

— Bunicule, de unde vine toată frumusețea asta? întrebă copilul, arătând cu degetul spre cerul aprins. Dumnezeu Cel Bun si Sfant | Stefan Miculaiciuc

Ștefan își aminti de o iarnă cumplită, când rămăsese blocat în munți cu oile. Viscolul urla ca o fiară rănită, iar potecile dispăruseră sub troiene uriașe. Atunci, înghețat și deznădăjduit, căzuse în genunchi în zăpadă și strigase din tot sufletul: „Doamne, Dumnezeule Bun și Sfinte, nu mă lăsa!”. Nu trecuseră nici zece minute și printre furiile viscolului zărise o lumină slabă. Era un alt cioban, rătăcit și el, care purta o făclie. Împreună găsiseră o peșteră și se salvaseră reciproc. Atunci înțelesese Ștefan că Dumnezeu lucrează prin oameni și că bunătatea Lui se arată exact atunci când crezi că totul este pierdut. — Dar unde locuiește El, bunicule

Copilul își rezemă capul de pieptul bătrânului, ascultându-i bătăile liniștite ale inimii. Pe măsură ce ultimele raze de soare se stingeau și primele stele începeau să sclipească pe bolta senină, micuțul șopti aproape adormit: — Bunicule, de unde vine toată frumusețea asta

— Cred că Îl simt și eu acum, bunicule. E tare multă liniște aici.

— Vine de la Dumnezeu Cel Bun și Sfânt, dragul meu. El este cel care a pictat cerul în astă seară, așa cum face în fiecare zi, doar ca să ne bucure sufletele.