Ți-ar plăcea ca povestea să aibă un , sau vrei să dezvoltăm mai mult trecutul celor două personaje ?
— Știi, Matei, eu te-am iertat de mult. Rațional, înțeleg de ce ai plecat. Înțeleg frica ta, ambiția ta, nevoia de a te găsi în altă parte. Mintea mea e în pace cu tine. Inima mea nu te iarta
Se ridică, își luă haina și îl privi drept în ochi pentru ultima oară. Ți-ar plăcea ca povestea să aibă un ,
— Am venit să-ți cer iertare, Elena. Pentru tot ce am lăsat în urmă. Pentru tăcere. Înțeleg frica ta, ambiția ta, nevoia de a
— Dar e o problemă, continuă ea, vocea tremurându-i ușor. Poți convinge mintea cu argumente, dar nu poți negocia cu sângele care a înghețat în vene în noaptea când ai închis ușa. Te privesc și nu mai simt căldură, ci doar un gol pe care l-ai săpat cu grijă.
O găsi la aceeași cafenea veche, „La Ceas”, unde obișnuiau să-și planifice viitorul pe șervețele de hârtie. Ea citea, cu aceeași mișcare absentă de a-și trece degetele prin păr. Când ridică privirea, în ochii ei nu fu nicio surpriză, doar o oboseală imensă. — Ai venit, spuse ea simplu, închizând cartea.